Discriminarea romilor se invata acasa... si la biserica

S-a lansat campania SPER: Cunoaste-i inainte sa-i judeci. Niciodata nu mi s-a parut mai actuala ca astazi problema.

Eram la biserica si la sfarsitul slujbei am iesit sa testez aparatul Andreei pe niste macrouri. Au venit vreo 2 tigancuse cu "Tanti, ne faceti si noua poza?". Cum nu?! Din 2 fete s-au facut 3, 4... o satra! Visul oricarui om cu un Kanon Rebel in mana: modele care sa le pozeze expresiv. Le-am promis ca o sa le aduc pozele ceea ce i-a entuziasmat si mai mult. Pe ei. Dar nu si pe comunitatea bisericeasca. Au venit toti la mine sa imi critice inconstineta: "Astia fura si chilotii de pe dumneavoastra". Am incercat sa le explic ca le fac doar niste poze si sunt noii mei prieteni dar n-am avut nicio sansa.

As completa asadar motto-ul campaniei: "Discriminarea romilor se invata acasa... si la biserica!"

Sambata

V-am zis ca azi mi-am recapatat spiritul artistic.

Am cantat la chitara in Cismigiu. Eu eram la bongos, sa nu mint.

Am facut inclusiv un fotoreportaj! Acum nu ma puteam dezlipi prea mult de job:)

Si sa nu uitam... still looking for the blue guy!

Looking for the BLUE GUY

Astazi am deprafuit pastelul si am inceput sa desenez. Chevaletul l-am cumparat de vreo cateva luni. Am lucrat si la ceva schite, insa doar azi m-a lovit inspiratia ca-n vremurile bune.

Motivul: citesc despre concursul celor de la Snow Explosion: poza care strange cele mai multe voturi castiga o invitatie de 2 persoane la the biggest snow party ever. Si peste 5 minute m-a lovit si inspiratia!

Asa ca, daca vreti sa ma ajutati sa plec moka la ski si de restul banilor sa imi innoiesc echipamentul si sa va cinstesc cu vin fiert, just like my picture!

ADIDEA

Povestea pietei de publicitate in Romania: o insula plina de belsug cu cativa creativi care stau si primesc constant ceva de lucru. In lumea normala sunt freelancer-ii si si juniorii stau si balosesc la ei, incercand sa gaseasca ceva de lucru, lucrand uneori pentru proiecte ce nu le-au fost atribuite sau ce exista doar in imaginatia lor (bineinteles, pe gratis!). Bine, situatia s-a schimbat in ultima vreme, nu ca le-ar merge independentilor mai bine, doar ca, de cand cu C.F. (sa nu pomenim cuvantul), au fost cam multe ploi pe insula si s-a cam uscat productia.

Dar bum bum! A aparut AdIdea. Dupa cum il descriu cei de la IQAds:

"AD!DEA este un "smart creativity marketplace" in care converg interese comune ale industriei marcomm. "

Chestia asta era lansata prin strainezia de ceva vreme, dar la noi a aparut doar acum, din cate stiu eu.

Cu o secunda inainte de "prea tarziu"

A fost o seara placuta ieri. Vin fiert, film si castane... ei sa nu mai vorbim de castane! A fost seara atat de placuta incat am uitat castanele in cuptor si au devenit necomestibile.



Mergeam adormita spre metrou. Am avut timp de o cafea scurta. “Grabesc putin pasul si ajung la timp” imi ziceam. Ma gandeam la nimicuri trecand pe trecerea de pietoni. Masinile stationeaza. Sunt singura pe zebra. Aud o bubuitura si sar automat. Eu de obicei nu am reactii instantanee. Imi faceam griji pe-a 12-pea ca o sa imi pic examenul de sofer pentru reflexele mele lente.



Astazi, in mijlocul soselei Pipera, a avut loc un carambol. Una dintre masini a fost proiectata spre mine. In viteza. Poate de la cafea, poate de la karma pozitiva, poate de la tinuta lejera... cel mai probabil totusi de la Cineva de sus... nu stiu care a fost cauza, dar cert e ca m-am ferit. La milimetru! Nu mi-am dat seama ce s-a intamplat. Am plecat mai departe. Clanxoane, injuraturi, toti cei ce stateau la coada la covrigi se uitau socati. Unii ma intrebau daca sunt bine. Eu le ziceam ca ma grabesc.



Am ajuns la birou, m-am asezat pe scaun si am constientizat. Atunci nu mi-am vazut viata prin fata ochilor cum era mitul, insa revedeam scena. Si masina. Aproape. In viteza. Iar eu lipita de ea. Si tot sistemul meu nervos atat de bine intarit in munti si in situatii extreme a cedat. Nu stiu daca a fost mai rau accidentul in sine sau acea jumatate de ora cand eu eram in stare de soc si colegii nu stiau cum sa ma linisteasca. Apoi starea s-a schimbat complet. Mi s-a lipit un zambet tampit pe fata de care nu mai scapam. Mi-am dat seama ce norocoasa am fost. Dar nu asta ma bucura cel mai mult.



Aceste momente sunt cele care te fac sa te gandesti ca “Trebuie sa schimb ceva la viata mea”. Eu mi-am dat insa seama ca nu vreau sa schimb nimic. Ca inauntru sunt linistita. La sfarsitul saptamanii, intorcandu-ma din Ciucas, i-am spus unui prieten: “Am vazut cel mai frumos peisaj posibil! As putea sa mor linistita”. Hmmm... macabra gluma. Oricum, mi-am dat seama ca nu am nimic de regretat, am facut tot ce mi-am dorit. Intotdeauna! Luni i-am trimis mamei o vedere fara motiv sa-i spun ca o iubesc, aseara un prieten m-a indemnat sa-l sun pe tata sa-i spun ca mi-e dor de el (multumesc, Andrei!). Am vorbit si cu frate-mio. Tot ieri le-am spus si prietenelor ca le iubesc... cine ma cunoaste stie ca am “apucaturi” din acestea. Niciodata nu e rau sa auzi asta, dar e bine sa o si zici.



Uuuuf.... nu am mai scris ceva asa din suflet de mult timp. A fost o zi foarte incarcata.