Pe vremuri, oamenii povesteau

Am găsit un articol care zicea cam aşa

"În povetea la clăci, în pauzele lucrurilor la câmp, ori chiar în timpul lucrului, la fântână, la stâni, duminica după ce se ieşea de la biserică, la nunţi ori pur şi simplu când doi oameni se întâlneau, povesteau."

Astăzi oamenii nu mai povestesc. Sunt prea ocupaţi să îşi updateze statusul, să trimită zeci de mesaje cu subiecte neimportante, să verifice activitatea altora de pe Facebook şi în principiu să îşi concentreze atenţia asupra relaţiei dintre ei şi ecranul cu sau fără touchscreen pe care îl ţin în mână. Şi pretind că e normal... dar cât e de normal să locuieşti cu cineva în aceeaşi cameră, să nu fi văzut acea persoană de câteva zile iar când vă reîntâlniţi şi vreţi să purtaţi o conversaţie preferă să privească telefonul decât ochii interlocutorului. Cât e de normal ca la un eveniment, dintre cele 10 persoane aşezate la o masă, nimeni nu interacţionează, t toţi sunt concentraţi asupra gadget-urilor pe care le deţin. Chiar dacă joacă Solitaire... Cât e de normal ca în timpul unui drum de 5 ore, nimeni nu a văzut nimic din peisaj pentru că focusul lor era pe noutăţile de pe Facebook.

Recunosc beneficiile unui smarphone dar contest cu tărie fenomenul de "sclavism tehnologic".