Dar poate ne-am născut în locul potrivit

Şlagăr mare pe radiouri: "Nu ne-am născut în locul potrivit". Într-adevăr, a fi de naţionalitate română implică multe provocări. Şi multe bobârnace peste nas (să o pun într-un mod mai plastic).

Voi povesti despre cel întâmplat în urmă cu o săptămână. Acum sunt un fel de trainer al noilor angajaţi. Supravegheam aşadar pe cei 2 învăţăcei ai mei. Avem doi oaspeţi ce se cazau. Aveau ceva istoric cu compania şi pretindeau să aibă mic dejun gratuit, beneficiu oferit doar membrilor ce stau cel puţin 50 de nopţi pe an la Marriott (Gold sau Platinum). Pentru toţi ceilalţi clienţi, acest "upgrade" costă 50 de dolari pe noapte. Învăţăceii aproape că le-au căzut în capcană aşa că am intervenit informându-i politicos şi profesional că din nefericire nu vor avea acces gratuit la acel bufet. Prima dată se uită la mine cu nepăsare: "I don't understand what you're saying". Îi repet informaţia la fel de calm, ba chiar cu explicaţii suplimentare. Schimbă faţa de nepăsare cu una de scârbă şi urmează dialogul:
- "Where are you from?"
- "Romania, sir!"
- "I should expect this from people like you!"

Cei doi colegi au văzut instantaneu cum m-am făcut roşie. Mi-au auzit şi discreta replică la adresa lor. O aluzie mult prea fină pentru ca nivelul lor de inteligenţă să o poată sesiza. Ce am învăţat însă în această meserie e că oricât ţi-ai dori să îi scoţi afară cu forţa din hotel (şi nu mă înţelegeţi greşit, am avut şi cazul când am chemat securitatea să evacueze oaspeţi care îmi strigau în faţă "Move your ass back to Romania cause we don't like you here!"), cel mai bine e să te faci că nu ai auzit nimic. Să te scuzi, să părăseşti biroul, să bei 2 pahare de apă, şi să te întorci peste 10 minute iar cu zâmbetul pe buze. Cred că asta e cea mai grea parte a întregului job!

Şi cu toate aceste relatări, cred totuşi că ne-am născut în locul potrivit. De ce?

- Pentru că am învăţat să luptăm pentru ceva mai bun. Văd în jurul meu persoane la 30 - 40 de ani care trăiesc doar pentru cecul săptămânal pe care îl vor cheltui în baruri. Acasă văd prieteni care la 30 - 40 de ani se decid să înceapă o nouă facultate, să lanseze o afacere sau să înveţe un nou sport.

- Aici am cunoştinţe care nu au părăsit niciodată Maryland-ul, pe când acasă nu ştiu dacă pot numi măcar un prieten care să nu fi vizitat măcar o altă ţară.

- Vorbim româneşte dar suntem capabili să ne descurcăm în cel puţin încă o limbă străină. Aici majoritatea populaţiei cunoaşte doar engleza şi chiar şi acolo ne cer de multe ori ajutorul în probleme gramaticale.

- Încă putem să ne ducem să culegem un fruct proaspăt din grădină de la ţară. Şi Doamne, cum mi-e de dor să simt parfum de măr sau să mă urc în frăgar şi să stau acolo până ce toţi dinţii mi se înnegresc de la dude.

- România ne-a dat rădăcini. Uneori trebuie să mergem peste hotare să vedem cât de adânci sunt ele înfipte. Aşa, cum scria şi Eminescu din străinătate. Cred că ni s-a transmis genetic nebunia pe care o aveau strămoşii când plecau la luptă 300 împotriva a câtorva mii de turci.. cred că ei trăiesc cumva în noi şi ne ţin acolo cu sufletul în ţară. Nu ştiu exact care e motivul dar aşa creşte în mine o mândrie de fiecare dată când spun că sunt din România! Singura dată când am ajuns cu o plângere până la directorul general a fost de 1 Decembrie când nu m-au lăsat să port în locul uniformei ia populară. N-am avut succes, proceduri prea stricte, însă m-am asigurat că toată lumea a ştiut cât de importantă e acea zi pentru noi! Avem colegi din câteva zeci de ţări, dar doar noi purtăm în piept tricolorul.

- Am realizat acum cât de norocoşi suntem cu sistemul educaţional. Aşa, cu toate reformele întârziate şi cu toţi profesorii cu reminiscenţe comuniste. Dar măcar oricine are şansa la educaţie. Poţi ajunge să faci masterat fără a plăti o taxă. Aici, încă din şcoala primară se diferenţiază. Vrei şcoală de calitate, atunci părinţii trebuie să economisească nu ştiu câţi ani înainte şi după pentru a se încadra în buget. Bursă la facultate e doar pentru geniile naţiunii. Restul trebuie să ia credite de care ajung să fie agăţaţi toată viaţa.

- Toată lumea se plânge de câinii vagabonzi... păi prefer pericolul unor colţi, fie ei şi turbaţi, decât să ştiu că unul din cinci oameni cu care mă întâlnesc poartă un pistol cu el.

- Fetelor, v-aţi născut în locul potrivit! Aţi crescut cu bun gust, cu un simţ al modei şi cu un ochi format pentru a potrivi culorile. Da, avem rasa "piţipoancă" dar în general femeile române sunt dichisite, elegante... sunt de pus în vitrină! Aici duduile ies în pijama pe afară!

- Cultura! Brâncoveanu, Brâncuşi, Grigorescu, Enescu, Eliade, Mincu, Creangă, Eminescu, Iorga sau mai noii Levintza şi Cioran. Ăştia-s de-ai casei, să nu mai vorbim de cei internaţionali! Eram obligaţi să citim peste noapte romane pentru dl Ironim, profesorul de română. Nu ne amintim noi prea mult din ele dar putem să închegăm o conversaţie cu oricine despre literatură. Putem merge într-un muzeu şi să înţelegem ceva din picturi şi putem să petrecem 2 ore la o piesă de teatru sau la operă şi să nu privim la ceas nici măcar odată! Ba chiar să savurăm fiecare moment.

Închei aici... lista ar putea continua mult şi bine. Nu mă voi plânge că e prea rău aici sau prea rău în ţară. Vreau doar să subliniez un lucru: faptul că ne-am născut în România poate fi un privilegiu, nu un blestem.

La trecutul mare, mare viitor!